Ziua de Cluj – A report on Master Degree Programs Accreditation by the Institute for Cultural Diplomacy in Berlin at Babes-Bolyai University in Romania
Two New Masters Degree Programs Created at the University Babes-Bolyai in Colaboration with the Institute for Cultural Diplomacy in Berlin
Începând cu anul universitar 2012-2013, la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca vor exista două programe de masterat internaţional, acreditate de Institutul de Diplomaţie Culturală din Berlin.
Ambele programe de masterat, “Diplomaţie Culturală şi Relaţii Internaţionale” şi “Diplomaţie Culturală şi Economie Globală”, se află sub coordonarea profesorului Vasile Puşcaş, fost Negociator Şef al României cu Uniunea Europeană (2000-2004) şi Ministru al Afacerilor Europene (2009).
Înscrierile vor avea loc în luna septembrie şi sunt disponibile câte 50 de locuri pentru ambele specializări, în regim de taxă. Programele de master se adresează atât studenţilor români, cât şi străini, în special celor implicaţi în activităţi de management în cadrul corporaţiilor în domeniile diplomaţiei culturale, a relaţiilor economice internaţionale, a negocierilor internaţionale, precum şi a managementului strategic internaţional.